Dan Ristin, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Arad, patron al clubului de fotbal Victoria Felnac, a fost găsit mort,sâmbătă dimineață, sub un pod care trece peste râul Mureș, în zona localității Pecica. Potrivit Aradon.ro, în urma cercetărilor la fața locului, procurorii au identificat suficiente indicii cât să ia în calcul posibilitatea ca sinuciderea președintelui Clubului Victoria Felnac să fi fost înlesnită sau determinată de cineva. De asemenea, anchetatorii nu este exclud nici varianta omorului.
„Am mers pe înlesnirea sau determinarea sinuciderii, am înregistrat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Verificăm toate aspectele: traseul pe care l-a avut, facem investigații în legătură cu ultimele întâlniri… Am dispus efectuarea necropsiei, iar în urma acesteia se va stabili natura leziunilor, mecanismul producerii lor și ora la care s-a produs decesul. Și, dacă sunt și urme de lovire directă, alta decât lovirea produsă prin căderea de pe pod, atunci luăm în considerare inclusiv omorul. Verificăm toate aspectele” – a declarat pentru Jurnal arădean/ Aradon, Pavel Palcu, procuror criminalist în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.