Dramă pentru doi părinți. Doi bebeluși, gemeni, au murit la spital la câteva luni de la naștere. „Nouă ni s-au pus copiii în sicriu”

O familie din Suceava trăiește o dramă cumplită după ce doi copilași, gemeni, au murit la spital, la câteva luni de la naștere. Micuții s-au născut pe 29 iunie, prematuri, la 7 luni, cu greutate mică și au fost ținuți în Spitalul Județean Suceava trei luni pentru a ajunge la o greutate normală. La mijlocul lunii septembrie, aceștia au fost duși de la Suceava, pentru investigatii suplimentare, la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, unde au fost internați.

Dar in data de 19 octombrie 2019 este anuntata mamica ca unul dintre copii a decedat, iar in 21 octombrie este anuntata de al doilea deces! Cauza decesului o raceala puternica care a dat in pneumonie, dna dr Anton care sa ocupat de copii a sunat la sfarsitul lunii septembrie pe mama sa ii spuna cum ca, copii ar fi luat o bacterie din timpul sarcinii si vezi doamne ca abia dupa cateva luni sa depistat acea bacterie, PNEUMONIE? dintre voi toti care ati avut aceasta boala, am avut si eu, cum credeti ca un copil poate lua in spital aceasta boala care toti stim ca nu este transmisibila? Cei care ati stat cu copii internati in acel spital, cunoasteti cat de mizerabil este? Cate bacterii sunt in acel spital? Cati microbi sunt daunatori? Oare nu se poate sesiza nimeni sa faca ceva in privinta asta? Trebuie sa omoram copii si tot nu se face nimic? Va rog distribuiti masiv aceasta postare poate se vor lua masuri. Noua ni sau pus copii in sicriu, ne-au purtat pe la iasi 2 zile la rand pt ca nu ni sa zis ca trebuie luate certificatele de deces din iasi, stam cu copii in biserica si asteptam… Birocratie, ? Prostie? Mai stie cineva cum este sa fii om? Sa iti faci treaba cum trebuie si daca nu esti capabil sa lasi pe altul?”, este mesajul postat pe pagina de Facebook de Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *