Fostul director al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA), Liviu Zaharia, a fost găsit nevinovat în dosarul de corupție în care a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Zaharia a fost achitat pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, „întrucât nu există probe că inculpatul a comis infracţiunea”.
Sentința a fost dată, de curânt, de Tribunalul Botoșani și nu este definitivă
În același dosar, un fost primar din județul Botoșani a fost condamnat după ce ar fi instigat un om de afaceri să săvârșească infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Fostul primar al comunei Frumușica, Constantin Rădeanu, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare și inderdicția de a candida pentru o funcție aleasă.
De asemenea, a fost condamnat, tot la trei ani de închisoare cu suspendare, și omul de afaceri Ion Munteanu.
În luna mai 2010, omul de afaceri Ion Munteanu, administrator al Cooperativei Agricole Holmferm a solicitat, subvenţie agricolă cu mai multe documente false pentru suprafaţa de 523 de ha de păşune.
În acest fel a obţinut 143.438 de lei reprezentând sprijinul acordat pentru campania agricolă din 2010.