Pe data de 25 octombrie, în întreaga Europă este sărbătorită ” Ziua Europeană a Justiţiei Civile”.
Cu acest prilej, Tribunalul Botoşani organizează vineri 25 octombrie 2017 „Ziua Porţilor Deschise” (în intervalul orar 9:00 – 14:00). Cetăţenii interesaţi de organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar la nivelul acestei instanţe, vor avea posibilitatea de a vizita palatul de justiţie şi de a discuta cu magistraţii aspecte generale privind înfăptuirea actului de justiţie. Invitaţia se adresează, în special, elevilor şi studenţilor dornici să cunoască aspecte practice ale înfăptuirii justiţiei.
Programul de vizitare se desfăşoară între orele 9:00 – 14:00, iar cei interesaţi de vizitarea Palatului de Justiţie – str. Maxim Gorki nr. 8, se vor adresa personalului care asigură paza instanţei, urmând a fi conduşi la Biroul de informare şi relaţii publice al Tribunalului Botoşani – camera P01, pentru vizitarea instanţei şi discuţiile cu judecătorii.
În vederea organizării cât mai eficiente a evenimentului, vă adresăm respectuos rugămintea de a confirma participarea, până la data de 24 octombrie 2019 – ora 14:00.