Potrivit unui studiu care analizează câți bani au cetățenii pentru cheltuieli și economii într-un an, noi ne aflăm pe locul 32 din 42 de țări. Câștigăm și de zece ori mai puțin față de locuitorii din Luxemburg sau Elveția.
Pe de altă parte, cei mai avuți dintre săraci sunt bucureștenii, cu venituri de peste 10.000 de euro pe an. În schimb, oamenii din Vaslui n-au nici jumătate din această sumă.
Cei mai bogați europeni sunt cei din Lichtenstein. Un locuitor din această țară europeană are aproape 70.000 de euro într-un an pentru cheltuieli. Pe următoarele locuri îi găsim pe cei din Elveția și Luxemburg.
România este pe 32, cu o medie de 5.881 de euro pe cap de locuitor, după Polonia și Ungaria. Cel mai rău din acest punct de vedere este în Ucraina.
Media Europeană a puterii de cumpărare este de aproape 15.000 de euro, iar cel mai mult se apropie de această sumă cei care lucrează în București.
Puterea de cumpărare în Capitală este de aproape 10.500 de euro pe cap de locuitor. Altfel zis, în medie, un bucureștean are cu aproape 80 la sută mai mulți bani decât românii din restul țării. Ce-i drept, puterea de cumpărare a bucureștenilor, cei mai bogați români, reprezintă 70 la sută din puterea de cumpărare a europenilor.
La polul opus, se află oamenii din județul Vaslui, cu 3.700 de euro, adică aproape 40 la sută mai puțin decât media României.
Nu o duc grozav nici celelalte județe din zona: Buzău, Bacău, Piatra Neamț, Suceava, Botoșani. La fel de prost o duc și cei din sudul țării: Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași.
Mult mai bine stau lucrurile în Timiș, Cluj, Ilfov, Brașov și Sibiu.
Din păcate, puterea de cumpărare a crescut destul de lent în România. În 2016, era puțin peste 4.000 de euro, iar anul acesta nu a reușit să ajungă la 6.000 de euro media pe cap de locuitor.
Puterea de cumpărare se stabileşte calculând veniturile, excluzând impozitele.
Potrivit GFK, studiul este făcut în baza cifrelor oficiale, furnizate de Institutul Național de Statistică. Consumatorii își acoperă din puterea de cumpărare cheltuielile legate de alimentație, întreținere, servicii, energie, asigurări, dar și cheltuielile cu vacanțele și transportul.
Sursa: Stirile Protv