Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, condamnă atitudinea consilierilor locali PSD de a se retrage din ședința ordinară și de a bloca mai multe proiecte ale municipalității.
Scandalul a pornit de la un amendament al viceprimarului Cosmin Andrei la un proiect ce a vizat organigrama Direcției de Servicii Publice Sport și Agrement Botoșani, prin care propunea transformarea unui post de muncitor în unul de director. Mai mult, acesta a venit chiar și cu o nominalizare pentru acest post, lucru care l-a înfuriat pe primarul Cătălin Flutur și a retras proiectul de pe ordinea de zi.
Deranjați, consilierii PSD au părăsit sala, iar ședința a fost suspendată din lipsă de cvorum.
Primarul Cătălin Flutur a declarat că este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva de când este în administrație, respectiv din anul 1996, când consilierii au ieșit din sală chiar de la primul punct al ședinței. Pe ordinea de zi era și un proiect privind rectificarea bugetară, care a mai fost introdus o dată pe ordinea de zi, după ce nu a fost votat luna trecută de consilierii PSD.
”Sunt convins că a fost o acțiune premeditată, pentru că au venit cu niște amendamente pe care le fac pe ultima sută de metri, amendamente care nu privesc cei 12 consilieri PSD , ci un grup de doi care le spune clar cum să voteze. Au căutat sămânța de scandal, dar care a atins cote inimaginabile. Spun de câțiva ani că unica lor preocupare a fost să blocheze dezvoltarea municipiului Botoșani prin orice acțiune au luat. Nu s-a mai întâmplat niciodată într-un consiliu local ca totul să fie atât de politizat și împotriva activității pe care o are primarul sau grupul de consilieri PNL. Eu spun că este împotriva tuturor botoșănenilor. Au venit cu ceva hilar, nerespectând legea. Am încercat de multe ori să le explic domnilor consilieri PSD, care sunt doar masă de manevră și cărora li se spune cum să voteze, că oricum nu înțeleg nimic. Le-am spus de foarte multe ori că votează în disprețul legii și s-a dovedit lucrul acesta. Li s-au întors hotărârile de Consiliu, au fost revocate. Calcă pe cadavrre, nu-i interesează botoșănenii”, a spus primarul Flutur.
Edilul municipiului a adăugat totodată că inclusiv activitatea de salubrizarea și deszăpezire a orașului este blocată prin suspendarea ședinței.
”Ne blochează partea de măturat și deszăpezit. Cineva va plăti. Dacă nu se va face salubrizare și dacă va fi minus 2 grade, cetățeanul o să spună ca de fiecare dată că vinovată este Primăria și primarul. Eu m-am învățat să fiu Acarul Păun și să le iau pe toate… Este o însăilare de ură, venin, dusă în timp. Este a treia oară când băgăm pe ordinea de zi la rectificare niște lucruri absolut normale, să luăm apartura pentru Spitalul TBC și Recuperare, partea noastră era de 10%. Ce vină au bolnavii respectivi că domnii nu vor să voteze rectificarea de buget. Ce vină au cetățenii de pe Săvenilor și Plopilor, unde trebuia să plătim constructorul, pentru că tragem gaz. Nu putem face recepția finală la strada Dimitrie Bolintineanu, la podul de pe Plopilor pentru că trebuie o sumă. Nu putem să plătim cotele la salariile la teatru”, a mai spus primarul municipiului Botoșani.