Salariul minim pe economie va fi majorat cu 100 lei. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Muncii, Marius Budăi, la Botoșani, la întâlnirea electorală de marți, la care a participat și liderul PSD, Viorica Dăncilă.
„Vor să desfiinţeze salariul minim, adică să ne aducă cumva la un nivel de sclavagism modern. Am luat decizia aseară, într-o discuţie cu doamna premier şi cu domnul ministru Teodorovici ca mâine dimineaţă (miercuri – n.r.) să punem în transparenţă publică o Hotărâre de guvern prin care vom majora salariul minim pe economie cu 100 de lei, aşa cum scrie în programul de guvernare„, a declarat Budăi.
Potrivit ministrului, în Guvernarea PSD şomajul este de 3%, salariile au crescut cu 49%, iar pensia cu 4 %.
”Alt pretendent la funcţia de ministru al Finanţelor a spus că toţi bugetarii sunt praf, a spus că părinţii şi bunici noştri sunt asistaţi social şi a mai spus că trebuie să dăm afară cel puţin 400.000 de bugetari. Funcţionarii publici în România sunt 66.000, până la cei contractuali în deconcentrate sunt până la 100.000. Pe cine vor aceşti oameni să dea afară? Pe salvatorii de la ISU, pe cei de la jandarmi, pe profesori, pe medici?”, a adăugat Budăi.