Memoria i-a jucat feste unui botoșănean de 49 de ani, care a mers la cumpărături la Auchan, la Iulius Mall Suceava. Florin P. a mers duminică după-amiază, la magazin și și-a cumpărat mai multe produse, printre care și o geacă cu care s-a îmbrăcat.
Nu a mai achitat-o la casă, așa că reprezentanții magazinului l-au surprins pe camerele de supraveghere și l-au oprit la ieșirea din unitatea comercială.
Omul s-a scuzat prin faptul că a uitat să o achite. Florin a explicat că deoarece nu avea coș de cumpărături, geaca probat-o, a îmbrăcat-o și a uitat să o achite la casa. Bărbatul a achitat produsul ulterior, dar este cercetat pentru furt.