Mai mulți pescari din județul Botoșani au fost „arși” la buzunare de jandarmi. O acțiune executată de jandarmi în cooperare cu Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii de Mediu, s-a finalizat cu mai multe amenzi.
În urma verificărilor efectuate în habitatele piscicole naturale din județul Botoșani la sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii au aplicat 18 sancțiuni în valoare totală de 2850 de lei.
Faptele contravenționale constatate au fost lipsa permisului de pescuit valabil și reținerea peștilor capturați sub dimensiunile legale.
Reamintim faptul că pescuitul recreativ al oricăror specii de pești și alte viețuitoare acvatice, sub dimensiunile legale, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 300 la 600 de lei, la fel ca și lipsa unui permis de pescuit valabil, iar cantitatea maximă de pește ce poate fi reținută zilnic de către un pescar sportiv este de maxim 5 kilograme.
Reglementările legale prevăd și numărul de unelte de pescuit ce pot fi folosite de către un pescar, respectiv maxim patru undițe sau patru lansete cu câte două cârlige fiecare, potrivit IJJ Botoșani.