Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi a declarat astăzi că în mod iresponsabil, Klaus Iohannis declară război unei părți a românilor și vrea desființarea PSD.
„Klaus Iohannis speră să câștige prezidențialele prin lovituri de forță și prin dezbinarea românilor, dar nu va reuși. În loc să fie garantul unității naționale, așa cum îi cere Constituția, dânsul se declară în război cu românii care sunt alături de PSD. Sunt milioane de oameni cinstiți și muncitori care susțin PSD și care au un nivel de trai mai ridicat în urma măsurilor adoptate de guvernul condus de Viorica Dăncilă. A cere excluderea lor din România este un mesaj care stigmatizează o largă categorie de cetățeni și incită la ură și violență socială!”, a declarat Marius Budăi.
În ciuda declarațiilor iresponsabile ale președintelui Iohannis și susținătorilor săi din PNL, România a progresat sub guvernarea PSD la toate aspectele, dar în special în ceea ce privește creșterea nivelului de trai pentru fiecare român. Economia a crescut, salariile, pensiile, alocațiile și bursele au crescut în mod real, impozitele au fost reduse, antreprenorii români au beneficiat de programe suport pentru dezvoltarea de noi afaceri, iar fermierii din fiecare zonă a țării au fost sprijiniți pentru a-și valorifica produsele.
„Iohannis și PNL sunt în război cu pensionarii și bugetarii cărora vor să le taie veniturile, cu tinerii care lucrează în domeniul IT și pe care vor să-i impoziteze, cu administrațiile locale cărora vor să le taie banii pentru programele de dezvoltate locală. În loc să lupte pentru toți cetățenii țării, Iohannis și PNL luptă împotriva unei părți a românilor, cei care susțin PSD și au un nivel de trai mai bun după 3 ani și nu-i susțin pe ei. Românii nu trebuie să dea toată puterea în mâinile unui singur om și unui singur partid. Iohannis a schimbat majoritatea parlamentară, iar în curând va controla guvernul. El trebuie oprit la vot și nu trebuie reales președinte”, a susținut ministrul Muncii și Justiției Sociale.
Marius Budăi consideră că alegerea candidatului social-democrat Viorica Dăncilă în funcția de președinte al României este singura garanție că salariile, pensiile, alocațiile, indemnizațiile și toate drepturile românilor, câștigate în ultimii trei ani, nu vor fi tăiate.
Vezi aici Indicatori pozitivi Botosani guvernare PSD
Sursa: comunicat PSD