Un accident rutier a avut loc vineri în intersecția dintre Bulevardul Mihai Eminescu și strada Nicolae Iorga, din municipiul Botoșani. Șoferul unui VW Passat, un bărbat de 39 de ani, a încercat să facă stânga de pe Nicolae Iorga spre Bulevard și, spune el, orbit de soare, nu a văzut un maxi taxi care circula regulamentar, tăindu-i calea.
Cele două autovehicule au fost avariate, iar în impact, o femeie de 67 de ani, pasageră în microbuz, s-a dezechilibrat și a căzut pe culoarul autovehiculului, rănindu-se. Ea a fost preluată de o ambulanță și dusă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Botoșani.
Polițiștii au ajuns la fața locului și au demarat cercetările.