Sute de tineri au participat, vineri, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani. Printre cei dornici să se angajeze s-au aflat și persoane de peste 40 de ani, deși acțiunea nu le era dedicată. La deschiderea oficială a participat ministrul interimar al Muncii, Marius Budăi, dar și prefectul Dan Șlincu.
Ministrul a mers pe la standuri și a vorbit atât cu angajatorii, cât și cu tinerii participanți.
”Este un eveniment care se întâmplă în toată țara. Este o acțiune la care ținem foarte mult, ca și mediul de afaceri și dumneavostră, cei care vă căutați un loc de muncă, să găsiți ceea ce doriți. Salut mediul de afaceri prezent aici și sper ca această acțiune derulată de Ministertul Muncii, prin Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Botoșani să vă aducă acea forță de muncă de care aveți nevoie, iar tuturor oamenilor le doresc să-și găsească un loc de muncă. Suntem într-o situație în care la nivel de România, șomajul este la un minim istoric, 3%, numărul de contracte este de peste 6 milioane, iar numărul de angajați, fără funcționari publici și cei din Apărare și Ordine Publică, este de peste 5 milioane”, a spus ministrul interimar al Muncii, Marius Budăi.
La standuri au fost prezentat oferte pentru admitere Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Penitenciarul Botoșani
Bursa locurilor de muncă a avut loc la mall, angajatorii venind cu peste 400 de locuri de muncă.