Penitenciarele Iasi si Botosani trebuie sa-i plateasca in solidar daune morale de 3.000 de lei unui fost detinut, condamnat la 4 ani pentru evaziune fiscala, care s-a plans de conditiile necorespunzatoare din inchisoare, potrivit unei decizii date de judecatori. Sentinta este definitiva, scrie ziare.com.
Un caz care i-a impartit pe cei doi magistrati de la Tribunalul Bucuresti care faceau parte din completul care trebuia sa solutioneze cazul. Judecatorii au amanat de mai multe ori pronuntarea, au repus cazul de doua ori pe rol si a fost nevoie de un al treilea magistrat, denumit de divergenta, sa incline balanta in acest caz.
Motivul: detinutul fusese liberat conditionat pe 3 septembrie 2017, cu doua saptamani inainte de a intra in vigoare Legea recursului compensatoriu. Actul normativ prin care au fost eliberati conditionat aproximativ 20.000 de detinuti a intrat in vigoare pe 19 octombrie 2017. Legea prevede „compensarea” in cazul cazarii in conditii necorespunzatoare: o scadere de 6 zile de pedeapsa din 30 de zile efectuate in detentie.Cum fostul detinut nu a beneficiat de prevederile Legii recursului compensatoriu, a solicitat sa fie despagubit cu suma de 15.000 de euro cu titlu de daune morale. In cererea de chemare in judecata a invocat prevederile Codului Civil privind raspunderea civila delictuala si jurisprudenta CEDO.
Procesul
Pe 1 februarie 2018, Petria G. a deschis procesul la Judecatoria Sectorului 2 si a chemat in judecata penitenciarele Iasi si Botosani, Administratia Nationala a Penitenciarelor si Statul Roman, prin Ministerul Finantelor.
El explica judecatorilor ca a fost incarcerat pe 2 decembrie 2015 in Penitenciarul Botosani, unde urma sa execute o condamnare de 4 ani de inchisoare pentru evaziune fiscala. Dupa 21 de zile de carantina, el a fost transferat in Penitenciarul Iasi, unde a stat in camera 11/5 de 26 persoane si in camera 2/5 de 26 persoane, ambele camere avand 38 mp. In septembrie 2016, Petria G. a fost transferat la Penitenciarul Botosani, unde a fost cazat in camera 31/1 de 9 persoane, desi aceasta camera avea 18 mp, iar ulterior a fost cazat in camera 24/5 in suprafata de 21 mp, unde au stat 12 persoane.
„Niciuna din camere nu era dotata cu mese si scaune pentru servirea hranei, iar grupurile sanitare faceau parte din camera, fiind separate de restul camerei cu o perdea. Apa nu era potabila, iar saltele erau uzate si pline de plosnite sau alte insecte„, sustine barbatul.
Totodata, spatiul destinat plimbarii era inadecvat, in acesta nu puteau incapea mai mult de 10 persoane, iar geamurile erau sparte, astfel incat pe timp de iarna a trebuit sa suporte frigul, iar in timpul zilei, acestea nu permiteau patrunderea luminii naturale.