Primarul Cătălin Flutur crede că alegerile locale ar trebui să aibă loc cu cele parlamentare, pentru ca opțiunile unora dintre candidați să fie bine stabilite. Declarația a fost făcută de Flutur după ce a fost întrebat care dintre cei doi liberali care râvnesc la funcția de președinte al Consiliului Județean ar fi mai potrivit: Costel Șoptică sau Cristian Achiței.
”Ar fi foarte interesant ca alegerile locale să fie simultan cu algerile parlamentare și atunci vă garantez că opțiunile vor fi bine stabiliet. Pentru că așa, de a arunca buzduganul și a spune: mă duc eu aici că dată viitoare te tuci tu, asta ține de o chestie de bun simț în primul rând și de oameni la care cuvântul să fie cuvânt. Cred că ar fi ideal ca alegerile locale să fie odată cu cele parlamentare”, a precizat Flutur.
Vizavi de declarația făcută de Șoptică cum că va candida la funcția de președinte al Consiliului Județean întrucât este copt și are maturitatea politică, Flutur a fost ironic. lăsând să se înțeleagă că nu este atât de matur în politică precum crede.
”Dacă spune el… Am avut o ședință în care spunea că sunt abia de opt ani nu ca alții de 30 de ani care au obligații. El spune că doar de opt ani nu are obligații”, a adăugat Flutur, care a completat că la desemnarea candidatului nu va conta susținerea sa, ci a organizației.