Cu ocazia marcării Zilei Internaționale a nevăzătorilor, deputatul social-democrat Tamara Ciofu a anunțat că persoanele cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire au acces direct la elaborarea actelor normative pentru persoanele cu dizabilități prin participarea în Consiliul Economic şi Social și beneficiază de mijloace asistive datorită cărora le crește gradul de independență la nivel social.
„Anul trecut, PSD a inclus Asociaţia Nevăzătorilor din România, structură naţională cu statut de utilitate publică, ca membru cu drepturi depline în Consiliul Economic şi Social. Astfel, cea mai reprezentativă organizaţie din acest domeniu s-a implicat în mod direct în elaborarea propunerilor de acte normative şi a putut asigura o reprezentare superioară a intereselor tuturor persoanelor cu deficienţă vizuală din România. Anul acesta, chiar ieri, în ultima ședință de guvern, a fost aprobat actul normativ prin care începând cu această săptămână persoanele cu dizabilități vor primi vouchere pentru achiziția de echipamente moderne, precum cititor pentru nevăzători, fotoliu rulant activ, proteză audio, elevator, produse asistive pentru desen şi scriere. De asemenea, fiecare angajator care oferă locuri de muncă persoanelor cu dizabilități va primi o subvenție lunară în valoare de 2.250 de lei, timp de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată”, a declarat Tamara Ciofu.
„PSD, deși nu va mai fi la guvernare este interesat să asculte și să rezolve problemele persoanelor cu dizabilități din țara noastră. Interesul meu și al colegilor de la Partidul Social Democrat este acela de a contribui la îmbunătățirea vieţii persoanelor cu dizabilităţi din ţara noastră cu inițiative legislative concrete şi pertinente, astfel încât să le oferim condiții mai bune de viață”, a subliniat parlamentarul social-democrat botoșănean.