Chef făcut de trei tineri pe o stradă din municipiul Botoșani. Au intervenit polițiștii locali și au împărțit amenzi

politia locala botosaniTrei tineri care s-au pus pe chef în toiul nopții au fost amendați de polițiștii locali. Duminică noapte, un proprietar al unei locuințe de pe strada Tulbureni din municipiul Botoșani, a sesizat printr-un apel că pe această stradă, s-au adunat mai mulți tineri care se află în stare de ebrietate, iar muzica este la o intensitate ridicată deranjând vecinii.

Polițiștii locali s-au deplasat la adresa indicată, iar când au ajuns la fața locului, au constatat că cele sesizate se confirmă, găsindu-i pe tinerii N.P.A de 20 ani, B.E de 16 ani și G.M.A. de 20 ani, care se aflau în stare avansată de ebrietate. Aceștia erau ”susținuți și încurajați”  de câteva sticle cu vin și o ladă plină de sticle cu bere, dând impresia că era o petrecere.

Din cauza faptului că unul dintre tineri a devenit foarte agresiv verbal și fizic în momentul solicitării datelor de identificare, a fost solicitat și primit sprijinul unui echipaj SMURD, care l-a preluat și transportat la Spitalul de Psihiatrie Botoșani în vederea internării.

Doi dintre tineri au fost sancționați cu amendă contravențională cuprinsă între 500 lei și 1000 lei, iar minorul de 16 ani a fost sancționat cu 250 lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

”Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”, potrivit unui comunicat al Poliției Locale. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *