Banii pentru plata pensiilor sunt prinşi în buget, iar informaţia că există o gaură în buget nu e reală, a declarat, duminică, la Digi24, Marius Budăi, ministrul Muncii, demis în urma moţiunii de cenzură adoptată, joi, de către Parlament.
„Banii pentru plata pensiilor sunt prinşi în buget. Deci, informaţia cu gaura în buget nu e reală. De altfel, o să prezentăm un bilanţ cu toate cifrele reale şi o să vedem cum „greaua moştenire” va fi gestionată de Guvernul Ludovic Orban. Pe lângă toate lozincile politice, vă spnn cu simţ de responsabilitate că nu o să facem cum au făcut colegii din Opoziţie care, din februarie 2017, practic, lunar, au strigat sus şi tare şi chiar de la cea mai înaltă tribună a statului, de la Cotroceni, că nu mai sunt bani de salarii de pensii. Salariile şi pensiile au fost plătite, vor fi plătite, au fost majorate, vor fi majorate dacă domnii din Opoziţie vor dori. Noi, ceea ce am spus am făcut şi avem şi cifre pe care o să le punem pe masă fără niciun fel de emoţie. Bineînţeles că nu am fost guvernul perfect, nu cred că există guvernul perfect, dar am fost un Guvern asumat, care a pus pe primul loc cetăţeanul. Suntem un Guvern asumat politic şi tot ceea ce noi am gândit prin programul nostru de guvernare se referea să fie cât mai mulţi români în clasa de mijloc. Nu ştiu cât de asumaţi au fost cei din Opoziţie, care din februarie 2017 ne-au cântat prohodul că nu o să avem bani de pensii şi de salarii…”, a afirmat Budăi.
Întrebat dacă îşi reproşează ceva în mandatul de ministru al Muncii, Marius Budăi a spus că nu s-a reuşit adoptarea Ordonanţei de Urgenţă prin care se recalculează salariile pentru persoanele care au lucrat în subteran, în întreprinderile de prospecţiuni şi exploatare geologică.
„Dacă ar mai fi durat o săptămână guvernarea, mai avem o Ordonanţă de Urgenţă pregătită pentru persoanele care au lucrat în subteran, în întreprinderile de prospecţiuni şi exploatare geologică, dar voi preda această Ordonanţă cu toate avizele luate şi sper să intre în vigoare, pentru ca şi acele persoane care au lucrat în subteran să beneficieze de recalcularea conform Legii 221, adică pentru toţi cei care nu au avut punctaj la grupele de muncă. În 2017, când are deficitul la fondul de pensii de 18 miliarde (lei, n.r.) am luat o decizie care a fost criticată de colegii noştri din Opoziţie… Atunci, am transferat contribuţiile de la angajator la angajat, creştem numărul de locuri de muncă, majorăm salariul minim pe economie şi salariile, avem o masă salarială mai mare, încasăm mai mult şi diminuăm deficitul la fondul de pensii. Repet, deficit, nu gaură. S-a micşorat atunci deficitul cu peste 14 miliarde într-un an. De la 4 miliarde, acum deficitul e de 1,2 miliarde”, a menţionat demnitarul.
Acesta a adăugat că în „niciun buget din lume nu se discută în termeni de gaură la bugetul de pensii”. „E o diferenţă între încasările pe strict bugetul asigurărilor sociale, dar toate vin cu contribuţii din bugetul de stat şi completează mai ales pentru faptul că de foarte mulţi ani în urmă sunt pensii care sunt pensia minimă socială, care se plăteşte din bugetul de stat”, a explicat Budăi.
Sursa: Agerpres