Marți, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Botoşani au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 20 de ani din municipiul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în noaptea de 27 spre 28 septembrie, acesta a pătruns fără drept în incinta unei unităţi economice din aceeași localitate, de unde a sustras mai multe bunuri, prejudiciul fiind estimat la suma de 1.500 de lei.
În cursul zilei de astăzi, tânărul va fi prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În cauză se continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă o soluție procedurală.