În perioada 22–28 septembrie 2019, Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” a fost gazda celei de a treia activități transnaționale de învățare organizată în cadrul proiectului de parteneriat strategic ,,Smart phones for smarter students”, care se derulează în cadrul programului Erasmus+, pe o perioadă de 24 de luni, respectiv între 1 septembrie 2018 și 31 august 2020.
Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Botoșani are calitatea de partener, alături de: Gymnasium Winsen, Germania – coordonator de proiect, Instituto de Educación Secundaria Playa de Arinaga, Aguimes, Spania, Bundesgymnasium und Bundesrealgymnasium Feldkirch, Austria, Escola Básica e Secondária de Machico, Portugalia. Este vorba despre același proiect care, în noiembrie 2018, aducea o importantă distincție Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” Botoșani, și anume obținerea Diplomei de excelență, la categoria ,,Lecții digitale”, în cadrul Galei EduManager, înscriindu-se în acest fel între cele mai performante proiecte din învățământul preuniversitar din România.
Astfel, pe parcursul zilelor petrecute în România, elevii din țările partenere, însoțiți de profesorii lor, alături de elevii și profesorii români implicați în proiect, au participat la o varietate de activități, menite să asigure atingerea obiectivului general al proiectului – integrarea oportunităților oferite de utilizarea telefoanelor mobile în viața școlară.
Activitățile desfășurate au pus în evidență complementaritatea educației formale și non-formale, ca forme ale educației ce conduc la utilizarea eficientă a unor aplicaţii de pe telefoanele mobile, existente sau create de grupul țintă, atât în spaţiul şcolar cât şi în afara acestuia.
Având în vedere faptul că principalul obiectiv al activității transnaționale de învățare din România l-a constituit testarea unor QRcoduri create în perioada anterioară de către elevii colegiului ce fac parte din grupul țintă al proiectului, de o deosebită utilitate în acest sens s-au dovedit excursiile de documentare desfășurate în aceste zile, dar și discuțiile constructive cu reprezentanți ai autorităților locale – Primăria Municipiului Botoșani, Instituția Prefectului, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani – cu privire la utilitatea practică a QRcoduri-lor și la perspectivele utilizării lor în viitor, aspect cu privire la care adolescenții de astăzi, inclusiv participanții la proiect, își pot aduce o importantă contribuție.
Gama largă și variată a activităților desfășurate, de la participarea elevilor, organizați în echipe transnaționale, la desfășurarea unor ore de curs bazate pe integrarea în strategiile didactice a aplicațiilor de pe telefoanele mobile și până la testarea practică a QRcoduri-lor create – în cadrul unui tur ghidat al orașului, sprijinit de către reprezentanții Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani (CNIPT) – a evidențiat impactul pozitiv al întâlnirii de proiect organizată de Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” atât asupra elevilor și profesorilor participanți, precum și asupra comunității educaționale și locale, în general.
Prin însemnatele achiziții teoretice, practice, istorice și culturale ale activității transnaționale de învățare din România, cât și prin perspectivele deschise de continuarea derulării proiectului, ,,Smart phones for smarter students” creează noi oportunități pentru moduri de învățare flexibile și colaborative, în același timp susținând legături mai strânse între învățarea acasă, la școală și în comunitate.