La data de 2 februarie 2011 se aniversează, pe plan internaţional, Ziua Mondială a Zonelor Umede, eveniment care marchează semnarea la Ramsar (Iran) în 1971, a Convenţiei asupra zonelor umede. In acest an, se sărbătoreşte si implinirea a 40 ani de existenţă a acestei conventii care are drept scop principal conservarea zonelor umede, a faunei şi florei caracteristice, potrivit unui comunicat remis de Agentia DE Protectia Mediului Botosani.
Zonele umede sunt întinderi de bălţi, mlaştini, turbării, de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare.
Dat fiind faptul că ONU a declarat anul 2011 ca fiind Anul Internaţional al Pădurilor , deviza pentru acest an a zilei de 2 februarie este: “Zonele umede si padurile”.
Acest slogan atrage atenţia asupra necesităţii protejării pădurilor, ca factor determinant în menţinerea zonelor umede, a modului în care ne putem implica in conservarea acestora, având in vedere că ele reprezintă un factor de atenuare a efectelor negative produse de schimbările climatice care afectează din ce in ce mai mult planeta.
Zonele umede împădurite, deşi au un rol important în stocarea carbonului, fiind un aliat in faţa schimbărilor climatice, sunt de multe ori sub ameninţare, din cauza dezvoltării economice. Starea zonelor umede împădurite este dată de starea de sănătate a pădurilor, astfel pierderea pădurilor şi degradarea lor duce în timp la degradarea şi pierderea zonelor umede. Avantajele zonelor umede, se concretizeaza în faptul că asigură apa curată, reprezintă sursă de hrană, sursă pentru produse fitofarmaceutice, încetinesc şi reţin apele de inundaţii.Rezervele de apă ale Terrei, se menţin constante, datorită circuitului permanent al apei in natură, în care pădurile au un rol important. De menţionat este faptul că o pădure reţine de 6-25 de ori mai multă apă decat o pajişte.
In judeţul Botosani, trei zone umede au fost declarate arii naturale protejate de interes comunitar datorită faptului că adăpostesc numeroase specii de păsări protejate în Uniunea Europeană: Lac Stânca Costeşti, Iazurile de pe Valea Başeului Podrigăi Ibănesei, Turbăria Lozna. Ele fac parte din Reţeaua Ecologică Europeană NATURA 2000. De-a lungul acestor zone, se găsesc păduri cu funcţii de protecţie a malurilor şi râurilor care alimentează lacurile de acumulare, cu un regim special de protectie.
Pentru marcarea pe plan local a Zilei Mondiale a Zonelor Umede, Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani va desfăşura acţiuni tematice pentru informarea si sensibilizarea populaţiei locale, cu privire la importanţa conservării acestui tip de ecosistem în colaborare cu unităţile de învăţământ şi organizaţiile neguvernamentale din judeţ.