Deputatul PSD Răzvan Rotaru a anunțat pe pagina sa de socializare că a inițiat și susține financiar o campanie de donare de sânge. Acțiunea se desfășoară în perioada 01.10.2019 – 31.12.2019.
„Vă provoc să dați șansă vieții!
Donați sânge, completați talonul de participare la tombolă și puteți câștiga 10 premii în valoare de 300 de lei, pe lună!
Sub genericul „Dă șansă vieții!”, începând de astăzi, 1 octombrie, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Botosani, dăm START campaniei de donare de sânge.
Așadar, vă invit pe VOI, cei care întotdeauna ați fost solidari cu persoanele aflate în dificultate, să vă implicați activ și să donați sânge pentru a salva vieți.
Aparent, un gest mic, dar cu o semnificație atât de mare …” susține deputatul Răzvan Rotaru.
Cei interesați, se pot adresa Centrului de Transfuzie Sanguină din municipiul Botoșani, situat pe strada Marchian nr. 91.
Condiţiile minime pentru donare: vârsta între 18 şi 62 de ani, greutatea cuprinsă între 55 şi 100 kg (femei), 60 şi 110 kg (bărbaţi), să nu fi suferit intervenţii chirurgicale sau stomatologice în ultimele 3 luni, să nu fi suferit de hepatită – de orice tip, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloza, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 6 dioptrii, pentru femei să nu fie însărcinate.
De asemenea, donatorii trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate şi este important să nu fumeze înainte şi după donare, timp de o oră.