FOTO Elevii unui liceu din Botoșani au învățat tehnici de prim ajutor, în cazul unei catastrofe, de la voluntarii Crucii Roșii Germania

Joi, 26 septembrie 2019, Liceul ”Demostene Botez” Trușești a primit vizita Crucii Roșii Germania, DRK Sonneberg Kreisverband e.V. Echipajul, alcătuit din 12 voluntari și patru autospeciale de urgență, a participat la o acțiune de informare cu privire la tehnica și personalul de urgență. Aceștia au discutat cu elevii despre tehnici de prim-ajutor, logistica în cazul unei catastrofe, intervenții necesare în caz de cutremur, incendii și inundații și au răspuns multitudinilor de întrebări venite din partea elevilor.

Acțiunea s-a desfășurat în curtea Liceului ” Demostene Botez” Trușești, lăsând posibilitatea tuturor elevilor curioși să observe autoutilitarele și să afle dacă există vreo diferență în modul de intervenție în caz de urgență în Germania.

Reprezentantul Crucii Roșii Germania s-a declarat uimit de cunoștințele elevilor liceului atât în materie de tehnici și intervenții, cât și de nivelul ridicat de cunoaștere a limbii engleze. Aceștia au comunicat în limba engleza, fiind ajutați totuși în traducere de voluntarii echipei E PAS din liceu.

DRK Sonneberg Kreisverband e.V. au venit în Trușești, Botoșani, cu acordul Crucii Roșii România într-o acțiune umanitară condusă de Söllner Andy în colaborare cu prof. Melinte Anca și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani pentru a ajuta în reabilitarea partială a căminului, aducându-le copiilor numeroase donații și surprize.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *