“Clubul Rotary Botoșani, lansează programul „Promenada Inimilor”, proiect de parcurgere a unui traseu accesibil, ce îşi propune să încurajeze populaţia oraşului să facă mişcare, ca mijloc de prevenţie a bolilor cardiovasculare, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii – 29 septembrie.
„Şapte milioane de români suferă de una dintre manifestările generalizate ale bolilor cardiovasculare. Toate aceste boli pot fi prevenite, iar mişcarea zilnică este elementul central al optimizării modului nostru de viaţă. Noi ne-am pus inima la treabă. Tu ce faci?” spune Prof. Dr. Dan Gaiţă – membru în Comitetul de Conducere al European Heart Network.
Traseul propus, în Botoșani, are lungimea de 3 km și punctul de plecare în Parcul “Mihai Eminescu”, din fața statuii poetului național si ne va duce pe urmele pasilor lui Mihai Eminescu, in plimbarile sale prin Botosani, fiind insotiti de un ghid al Centrului National Informare si Promovare Turistica – Botosani.
Parcurgerea traseului va avea loc duminică, 29 septembrie 2019, de la ora 11:00, prin organizarea unei plimbări în grup, instructive și antrenante, acompaniate de unele surprize.
Sunt invitați să participe botoșănenii de toate vârstele și preocupările, pentru că “mișcarea poate, prin efectul său, să înlocuiască orice leac, dar toate leacurile lumii la un loc nu pot înlocui efectul mișcării”.
“Știai că 1 din 3 români suferă de hipertensiune arterială? Știai că 2 din 3 români mor din cauza unor boli cardiovasulare? Știai că, la fiecare 30 de minute, un român face infarct miocardic? Noi nu vrem ca tu să faci parte dintre aceștia! Și, pentru că lupta împotriva bolilor este unul dintre cele șase domenii prioritare de acțiune ale Rotary Club Botoșani, am stabilit un traseu pe care ar fi bine să-l parcurgem, în pas vioi, cât mai des, eu și cu tine, noi toți. Traseul este deja marcat, cum vei constata (dacă vei fi curios să vii duminică, la întâlnirea pe care am fixat-o cu acordul administrației locale). Așa că vom avea motive să oprim din loc în loc, nu doar ca să nu crească prea mult frecvența cardiacă și amplitudinea respirațiilor, dar și pentru a admira ingeniozitatea/importanța însemnelor lăsate pe parcurs!”, ne-a declarat Daniel Bucatariu, președintele clubului din Botoșani.
Programul a fost iniţiat în anul 2000 de Fundaţia Irlandeză a Inimii, este implementat deja în peste 10 ţări europene și a avut succes și în România, unde a fost lansat în 2013, anul trecut având participanți din 35 de orașe. Pentru că mii de persoane au hotărât să se rupă, măcar pentru un răstimp, de la sărbătorirea Zilei Internaționale a Cafelei, care în foarte multe țări are loc in aceeasi zi, pentru a participa la lupta împotriva bolilor cardiovasculare și a celebra, astfel, Ziua Mondială a Inimii!