Un bărbat de 30 din ani din Arad este suspectat că a infectat intenţionat două femei cu HIV.Un bărbat de 30 din ani din Arad este suspectat că a infectat intenţionat două femei cu HIV.
Potrivit Aradon, tânărul a contactat virusul în spital, la naștere, în anul 1989, din cauza unor ace nesterilizate. El este acum acuzat că, în cadrul unei relaţii extra-conjugale cu o minoră de 17 ani, a infectat-o cu HIV, fără să îi spună că este seropozitiv.
Fosta soție a bărbatului a încercat să-i spună tinerei despre infecția pe care bărbatul o purta în corp, așa că a luat legătura cu sora acesteia. “Am fost contactată de fosta lui soție care mi-a spus că el are o boală incurabilă și că trebuie să am grijă de sora mea. Chiar după ce am aflat de boala surorii mele l-am văzut pe stradă, în oraș, tot cu alte fete tinere, clar erau minore. I-am cerut explicații și mi-a spus că nu este treaba mea și că el face ce vrea. La fel i-am cerut explicații despre boala surorii mele, l-am întâlnit pe drum și mi-a spus că nu este problema mea, că trebuie să-mi văd strict de viața mea și nu de cea a surorii mele”, a spus sora tinerei infectate.
Pentru că tânăra suspicionează faptul că bărbatul a infectat-o intenționând, omițând să-i spună că suferă de o boală incurabilă, s-a îndreptat împotriva lui în justiție. Codul penal califică aceste fapte drept infracțiuni contra sănătății publice și stabilește pedepse cu închisoarea între 3 și 10 ani. Deocamdată, tânărul este judecat în stare de libertate. Referitor la faptul că a infectat-o intenționat pe tânără, acum în vârstă de 20 de ani, cu virusul HIV, bărbatul a declarat în instanță: “Le-am spus și și-au asumat pentru că mă iubesc”.