În noaptea de miercuri spre joi, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier, afându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Bucovina din municipiul Botoşani, au observat în trafic un autoturism care se deplasa dinspre localitatea Curteşti, având luminile de întâlnire oprite.
Echipajul de poliţie a efectuat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea.
Acesta a fost urmărit pe o distanţă de un kilometru şi ulterior blocat în trafic pe strada Bucovina.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr de 20 de ani, din localitatea Curteşti, precum şi faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest valoarea indicată fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului .