Două copile, de 11 și 14 ani, au fost obligate să cerșească și să se prostitueze, de trei indivizi, dintre care unul de 35 de ani, din Botoșani.
Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Bacău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, au efectuat, miercuri, 18 septembrie, două percheziţii domiciliare şi au pus în executare 5 mandate de aducere, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de minori, proxenetism şi exploatarea cerşetoriei.
Din cercetări a reieșit că cei în cauză ar fi racolat, prin inducere în eroare, două minore, de 11 şi 14 ani, pe care le-ar fi transportat şi adăpostit în scopul exploatării sexuale a acestora, în diverse locaţii, pe raza municipiilor Bacău şi Roman, precum şi obligării la practicarea cerşetoriei. Minorele ar fi fost exploatate la stradă şi supravegheate îndeaproape.
Doi bărbați, de 22 și 32 de ani, ambii din judeţul Neamţ şi un bărbat, de 35 de ani, din judeţul Botoşani, au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, în vederea cercetărilor.
În urma administrării probatoriului, doi dintre ei au fost reținuţi de poliţişti pentru 24 de ore, iar bărbatul de 35 de ani se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Iaşi, arestat în altă cauză. Aceştia urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bacău, cu propuneri legale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliției Române. La activități au participat și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane Bacău şi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Neamţ.
One thought on “Două copile, de 11 și 14 ani, obligate să cerșească și să se prostitueze. Un bărbat din Botoșani a fost reținut”