Tragedia care a avut loc la Zăicești l-a șocat pe șoferul camionetei, implicat în accident. Bărbatul circula regulamentar, iar în câteva secunde a văzut moartea cu ochii.
„Veneam dinspre Botoșani, doamna, presupun că avea viteză, a intrat în curbă, a derapat și a intrat direct în mine. Nu știu, a încercat să o redreseze, nu știu, nu pot să îmi explic”, a povesit șoferul, Bogdan Iftode.
Mașina, o Skoda Octavia, era condusă de mama fetiței, în vârstă de 47 de ani, care nu a adaptat viteza în curbă, pe fondul unui carosabil umed. Ea a pătruns pe sensul opus și a impactat frontal o autoutilitară de la tractări. Fetița, de zece ani, a murit la spital.
Politistii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
FOTO Accident cu două victime pe drumul Botoșani- Iași. O fetiță de nouă ani a rămas încarcerată