Primul club de educație juridică din țară a fost deschis la Botoșani, evenimentul având loc duminică în Aula Magna a Colegiului Național ”August Treboniu Laurian”.
Elevi din Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga”, din colegiul gazdă, dar și din alte instituții, precum Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, au ținut să participe la prima întâlnire a clubului, debutul fiind onorat de prezența directorilor de colegii, dar și de reprezentanți din domeniul juridic botoșănean. Mihaela Ungureanu, președintele Tribunalului, executorul judecătoresc Sînziana Secrieru, avocatul Alina Conțac, notarul Oana Ilașcu au fost însoțite la prezidiu de Vlad Axinciuc, șeful Centrului Antidrog Botoșani.
Cu toții au discutat cu tinerii interesați să afle detalii legate de fiecare latură a vieții juridice pe care musafirii o reprezentau. Discuția moderată de inițiatoarea Anca Colescu, jurist și profesor, a fost de natură să stârnească substanțial interesul participanților, tinerilor confirmându-li-se că nu dețin elemente de bază precum vârsta de la care minorii răspuns penal și civil, sau urmările neplăcute pe care le poate avea o simplă plimbare cu câinele personal prin parc.
Clubul deschis de asociația ”VedemJust” înființată de Anca Colescu se va întruni săptămânal în aula Colegiului Național ”A.T.Laurian”, tematicile urmând să fie stabilite împreună și dezbătute cu specialiștii ce au promis că vor da curs invitațiilor și pe viitor.
”Îi așteptăm pe toți cei interesați de discuțiile și dezbaterile noastre să vină și să devină membri ai clubului nostru. Avem deja câțiva ambasadori ai asociației, care au participat la formări organizate în Suceava de judecătorul Cristi Danileț, spre exemplu, tinerii urmând, în funcție de aptitudini și priceperi să susțină ore de educație juridică în rândul colegilor ce ar putea fi interesați, de oriunde din mediul urban sau rural. Suntem plini de energie și ne-am propus, printre altele, să reușim să transformăm Botoșanii în Capitala Tineretului din România 2020-2021.”, a explicat Anca Colescu.
”În calitate de profesor și director voi încuraja aceste activități ce ne bucură pentru că vin în sprijinul programei școlare. Așa cum bine știți, școala nu ne învață chiar tot ce ne cere viața. Și atunci toate aceste activități, toate proiectele pe care le derulăm aici la Laurian, vin să completeze formarea voastră. Și vă provoc să vă asigurați că informațiile voastre ajung și la cei care nu vor participa la aceste activități, la cei care ar avea, poate, cea mai mare nevoie. Cei vulnerabili. ”, a fost și cuvântul transmis de directorul Mihaela Prăjinariu, de la Colegiul Laurian.