Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţişti aparţinând Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului de Ordine Publică şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efecuat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o acțiune în cluburile și în vecinătatea cluburilor de pe raza oraşului Darabani.
Potrivit Poliției, acțiunea „a avut loc în special în proximitatea localurilor de alimentaţie publică de tip cluburi, unde se concentrează un aflux mare de persoane, predispuse la comiterea de fapte antisociale, pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a liniştii publice şi pentru evidenţierea elementului poliţienesc”.
Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate, au fost legitimate 120 de persoane şi controlate șapte autoturisme.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale, a căror valoare depăşeşte suma de 10.000 de lei, fiind confiscată şi suma de 670 de lei în numerar.
La această acţiune au participat şi lucători din cadrul IJJ Botoşani, ISU Botoşani şi Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului.
De asemenea, în noaptea de 14 spre 15 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi lucrătorilor din cadrul IJJ Botoşani au acţionat pe raza municipiului Botoşani, pentru evidenţierea elementului poliţienesc şi pentru prevenirea şi combaterea actelor comise cu violenţă în locaţiile de alimentaţie publică de tip cluburi şi în zona adiacentă acestora.
În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii au legitimat peste 290 de persoane şi au efectuat 133 de controale corporale. De asemenea, au fost verificate 14 autoturisme.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 4.300 de lei, 7 dintre ele fiind conform Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.