Un jucător de la Botoșani, accidentat grav în meciul cu Dinamo. A fost luat de ambulanță de pe teren

Un jucător de la FC Botoșani s-a accidentat grav în partida de sâmbătă seară de pe National Arena contra formației Dinamo București.

Este vorba de Soufiane Moussa, autorul golului egalizator al formației botoșănene, care a avut nevoie de intervenția ambulanței, după un duel cu portarul Pap.

Cei doi s-au dat cap în cap, la o fază fixă din careul oaspeților. Atacantul moldovenilor a avut mai mult de suferit după ce și-a spart capul. Portarul Botoșaniului a continuat meciul.

Moussa a fost scos cu targa de pe teren, după ce a fost imobilizat. Fanii prezenți pe Arena Națională au aplaudat momentul ieșirii de pe teren a ambulanței în care se afla jucătorul oaspeților.

Acesta a fost transportat direct la spital.

https://www.youtube.com/watch?v=lAXGoEMVpk4 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *