Trei tronsoane de drumuri naționale din județul Botoșani sunt în reabilitare, la această dată. Este vorba de tronsonul Vf. Câmpului-Lunca-Talpa-Cândești-Mihăileni până la Siret, unde se toarnă covor asfaltic într-un strat pe o lungime de 25 de km. Potrivit lui Viorel Zacrețchi, directorul Secției Drumuri Naționale Botoșani, lucrarea va fi gata la mijlocul lunii octombrie.
De asemenea, la această dată se mai toarnă asfalt pe drumul Hudești-Concești, lucrarea urmând să fie gata săptămâna viitoare, după care lucrările vor începe pe Horodiștea-Rădăuți Prut, pe o porțiune de 13,2 km.
”Acum se lucrează și pe 24 C, între Ringhilești-Santa Mare, unde avem 5 km să acoperim cu asfalt ce s-a reciclat. Sunt în derulare trei puncte de lucru: Hudești spre Darabani, spre Vf. Câmpului și spre Santa Mare”, a precizat Zacrețchi.