FOTO! Dosar penal pentru un șofer din Botoșani, după ce a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliție

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic la volanul unui autoturism deşi nu avea dreptul de a conduce.

În data de 8 septembrie, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi– I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza municipiului Dorohoi, un autoturism marca Hyundai, condus de cetățeanul român C.D., în vârstă de 34 de ani, domiciliat pe raza județului Botoşani.

Cu ocazia efectuării controlului, persoana în cauză nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că bărbatul nu deţine dreptul de a conduce.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *