La graniţa de nord-est a României, în judeţul Botoşani se află una dintre ultimele păduri virgine ale Europei. Localnicii îi spun Stuhoasa şi este protejată prin lege ca monument al naturii, mai ales datorită fagilor seculari care cresc în această zonă dar şi a faunei abundente, scrie ziarul Adevarul.
La o distanţă de mai bine de 60 de kilometri de municipiul Botoşani, în nordul extrem al României, chiar la graniţa de nord-est a Uniunii Europene cu Ucraina, se află una dintre ultimele păduri virgine ale bătrânului continent. Localnicii îi spun Stuhoasa, fiindcă este un codru des şi întunecat unde puţini s-ar aventura.
Ocupă o suprafaţă de câteva zeci de hectare şi aparţine din punct de vedere administrativ de comuna Suharău, judeţul Botoşani. „Stuhoasa este un simbol al naturii. O lume sălbatică pe care puţini mai au ocazia să o vadă. Este pădurea care respiră şi se dezvoltă singură, fără intervenţia omului. Este aparte pentru oricine ajunge aici. Linişte, pace şi un fior de respect pentru natură care te prinde fără să vrei. Este ca o biserică“, o descrie Andrei Anton, un tânăr silvicultor care a copilărit pe lângă Stuhoasa.
Regatul fagilor seculari
Pădurea Stuhoasa ocupă o suprafaţă de aproape 61 de hectare la marginea comunei Suharău, la numai 1 kilometru depărtare de malurile Prutului, graniţa naturală a României, în acest punct extrem nordic, cu Ucraina. Stuhoasa este numai o parte din suprafaţa de pădure existentă în zonă, Suharăul fiind considerat un ţinut al pădurilor, mai bine de 60% din comună fiind acoperită de stejari, goruni şi de fagi. Stuhoasa este însă ceva aparte, un tărâm semilegendar şi totodată protejat prin lege. Acest codru este considerat de localnici mai vechi decât omul pe aceste meleaguri.
„Este o pădure veche, veche. Arheologii au găsit tot felul de obiecte vechi, din epoca de piatră, lângă Stuhoasa. Dar pădurea a fost prima şi după aceea omul. Este altfel decât celelalte păduri, mai veche, mai întunecată, mai bătrână, dar care parcă învie mereu şi mereu“, spune moş Toader Catincă, un bătrân din Suharău
Confirmă faptul că este o pădure foarte veche şi specialiştii de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Arborele predominant este fagul, iar mulţi dintre fagii din Stuhoasa au fost cercetaţi şi s-a dovedit că au câteva sute de ani vechime. Cei mai tineri abia au adunat două-trei secole. În jurul acestor bătrâni, însă, pădurea se regenerează singură, după ritmurile sale dictate de natură. Pădurile de fag au început să se dezvolte în era neozoică, cu 67 de milioane de ani în urmă, reuşind să se răspândească pe o bună parte a suprafeţei pământului.
„Pădurea este lăsată să se autoregenereze. Moare, renaşte şi creşte în ritmul său, nimeni nu se implică în acest proces al naturii. Stuhoasa este ca un organism viu care trăieşte lângă oameni, dar fără intervenţia lor. Aici frunzele cad, crengile moarte la fel, formează un strat fertil din care se hrănesc ceilalţi arbori, alte plante şi vietăţi. Arborii bătrâni mor singuri, iar alţii tineri le iau locul într-un cerc al vieţii netulburat“, spune silvicultorul Andrei Anton.
Simbolul Stuhoasei rămâne fagul, însă, pe lângă acesta, aşa cum arată datele APM, aici cresc şi goruni şi stejari. Fondul silvic Stuhoasa, acest ţinut al fagilor seculari, a fost înfiinţat în anul 1975, rămânând până astăzi în proprietatea statului. „Pădurea Stuhoasa este protejată de oameni de sute de ani. Este atât de multă pădure în jur, încât au preferat să exploateze lemnul din alte zone. Este un simbol al locului pe care oamenii au preferat să-l lase în pace. În perioada comunistă s-au făcut demersuri pentru a individualiza această zonă şi de a o menţine în afara exploatării“, spune primarul din Suharău, Marcel Chelaru.
Mai mult decât atât, în anul 2000, rezervaţia Stuhoasa-Suharău, de făget secular, a devenit sit natura 2000, adică arie de interes naţional şi european protejată prin lege. „Nimeni nu are voie să o exploateze sau să intervină în evoluţia ei. Regulile sunt stricte în acest sens, iar cine le încalcă este pasibil de pedeapsă. Evident, nu se face focul acolo şi nu se campează aiurea“, spune edilul din Suharău.
Nu sunt cărări sau drumuri
Aşa cum susţin şi localnicii, dar şi autorităţile, pădurea Stuhoasa este una dintre ultimele păduri virgine de la marginea României. Este străbătută doar de pădurari sau de cercetători în domeniul silviculturii şi al biologiei. Localnicii, ştiind că nu o pot exploata şi totodată beneficiind de atâta suprafaţă împădurită, nu sunt tentaţi să intre în pădurea Stuhoasa. De altfel, fiind lăsată să se dezvolte singură, este deasă şi deja cu propriile ei reguli.
În afară de pădurari, nimeni nu ştie drumurile prin pădure, mai ales că în interiorul ei nu există cărări sau drumuri. „Este o pădure neatinsă de om. Nimeni nu se încumetă, fiindcă în primul rând riscă să se rătăcească. Pădurea aceasta se dezvoltă de la sine, este foarte deasă, ar fi sport extrem să te duci acolo fără să te ghideze vreun pădurar“, precizează Marcel Chelaru.
În lipsa prezenţei omului, pădurea Stuhoasa este un adevărat rai pentru păsări, animale, insecte şi plante. Pe lângă fagii seculari, în pădurea de la Stuhoasa prosperă peste 350 de specii de plante. Printre acestea se află şi plante rare pe teritoriul României, caracteristice în special zonelor siberiene şi ruseşti, precum târtanul (Crambe tataria) şi Capul Şarpelui. Aceasta din urmă este o plantă cu aspect spectaculos, înaltă şi de culoare roşie. Totodată, la Stuhoasa se află numeroşi stânjenei, dar şi alte flori de pădure.
În zonă trăiesc numeroase insecte, specii de păsări cântătoare, dar şi numeroase animale precum cerbul, căpriorul, mistreţul, vulpea şi, uneori, lupul venit din zonele de stepă de dincolo de graniţă. Pădurea abundă de amfibieni şi reptile, fiind întâlnită ocazional şi vipera de stepă. Se bănuieşte că în zonă ar exista şi pisică sălbatică. „Aici animalele se dezvoltă nestingherite, prosper. Cine mai ştie ce se află în mijlocul pădurii“, se întreabă retoric Marcel Chelaru.
Laleaua pestriţă, o vedetă a Stuhoasei
Pentru orice iubitor de natură, pădurea Stuhoasa este o adevărată minune. O plimbare prin acest codru virgin este o experienţă unică. Turistul are ocazia să calce pe un covor moale de frunze moarte, humus şi ciuperci care se afundă efectiv sub picioare. Pâlcuri întregi de ferigă maschează intrări secrete în poieniţe pitoreşti, iar lumina soarelui pătrunde doar în fascicole, prin coronamentul arborilor, cu efecte vizuale care ar face deliciul oricărui amator de fotografie în mijlocul naturii. Zbârciogii, pălăria şarpelui, dar şi alte specii de ciuperci sunt la ele acasă, răsărind în ciorchini pe trunchiurile căzute ale arborilor.
Laleaua pestriţă care creşte mai ales la marginea codrului este una dintre vedetele vegetale ale Stuhoasei. Liniştea deplină, uneori apăsătoare alternează cu trilurile păsărilor şi uneori cu boncăluitul cerbului. În zone retrase, pădurarul dezvăluie locurile de odihnă ale mistreţilor, adevărate „piscine“ de mocirlă, mlaştini care se întind aproape la nesfârşit până în cotloanele întunecate ale vierilor. Este o zonă unde nu îi este recomandat nimănui să zăbovească prea mult.
Silvicultorii spun că Stuhoasa arată ca o pădure primară, unde omul este o necunoscută. „În Stuhoasa intri ca în altă lume. Eram odată copil când m-am aventurat. Am avut noroc că am ieşit de acolo şi nu m-am rătăcit. Am mai fost de câteva ori, dar numai către marginea ei. Nu m-am îndepărtat. Acolo am simţit ceva ce nu mai simţisem. Un sentiment aşa de linişte. Parcă nu mai aveam gânduri. Era bine. Aşa un sentiment de fericire şi de lipsă de griji ca acolo nu există. Miroase numai a pădure şi a bureţi, iar lumina intră blând şi uşor. Şi nici ţipenie de om. Parcă nu-i din lumea asta“, spune moş Toader Catincă. ;
Misterele din adâncurile pădurii
Pare greu de crezut că Stuhoasa a rămas, în preajma unor aşezări omeneşti, un teritoriu virgin. Cu toate acestea, oamenii locului spun că este purul adevăr. Iar pădurea a fost păzită, spun unii săteni, mai bine de superstiţii decât de lege. În apropierea Stuhoasei au fost găsite urme de locuire încă de acum 40.000 de ani. Cu toate acestea, spun localnicii, s-a perpetuat o tradiţie de a nu deranja „pădurea cea bătrână“, cum subliniază tanti Maria, o săteancă de peste 80 de ani din marginea cătunului Oroftiana, comuna Suharău.
Oamenii au locuit în apropierea ei, dar nu au străbătut-o. Cei mai superstiţioşi spun că pădurea este vie şi are duhurile ei, de care se sfiesc. „Nu ştiu dacă sunt bune sau rele, dar îţi dă parcă aşa o sfială, o frică până-n oase pădurea asta întunecată şi deasă“, ne mărturiseşte o altă săteancă, tot din Oroftiana.
Oamenii bătrâni spun că în timpul invaziilor, oamenii fugeau în Stuhoasa şi se adăposteau de călăreţii de stepă. Dacă intrau duşmanii în pădure după oameni, spun aceleaşi basme locale, nişte spirite ciudate ale pădurii le-ar fi luat minţile şi i-ar fi făcut să se ucidă între ei. În orice caz, pădurea Stuhoasa şi-a păstrat misterul. Sunt oameni care bat drumul numai să-i guste liniştea. „Vin şi oameni de la oraş care au rude aici. Intră în pădure pentru a se linişti, relaxa, pentru a vedea natura în splendoarea ei. Dar nu se aventurează pentru a nu se rătăci“, spune edilul din Suharău.
O oportunitate turistică 4X4 în pădurea virgină
Autorităţile locale s-au gândit să exploateze turistic pădurea Stuhoasa. Doar în anumite zone, mai uşor de pătruns şi mai ales pe marginile acesteia, unde se află şi câteva poteci. „Este păcat ca această pădure să rămână necunoscută. Este bine să-şi păstreze caracterul de pădure virgină, dar până la un punct poate fi vizitată, civilizat, respectând legea. Este şi o oportunitate turistică pentru noi“, spune primarul din Suharău. Autorităţile locale spun că pot fi organizate tururi, cu ajutorul unor oameni care să cunoască zona pentru a ghida eventualii turişti, evident cu acordul pădurarilor şi respectând regulile privind aruncarea deşeurilor, păstarea liniştii şi interzicerea focului în pădure. Mai mult decât atât, autorităţile se gândesc inclusiv la un tur off-road cu autoturisme 4X4 în zonele de margine ale pădurii, unde sunt poteci.
„Evident, nu se poate intra cu maşina, şi nici nu ar fi indicat, în mijlocul pădurii. Dar sunt zone absolut superbe, cu şleauri, cu poteci abrupte şi zone tip tunel prin vegetaţie, pe unde se pot aventura iubitorii de adrenalină şi de off-road. Pe de altă parte, pot vedea şi animale în sălbăticie“, spune Marcel Chelaru. Ar putea fi puse la dispoziţia vizitatorilor autoturisme 4X4 speciale pentru astfel de experienţe. Deocamdată, totul este în fază de proiect, dar dacă sunt doritori, autorităţile locale spun că se pot mobiliza.
Sursa: adevarul
