Parlamentarul social-democrat botoșănean Marius Budăi, de asemenea ministru al Muncii și Justiției Sociale, a anunțat că PSD și-a respectat promisiunile şi angajamentele față de pensionari, astfel că de la 1 septembrie, 5 milioane de pensionari au mai mulţi bani în buzunare.
„PSD s-a ținut din nou de cuvânt! De ieri s-a mărit valoarea punctului de pensie de la 1.100 de lei la 1.265 de lei. Peste 96.000 de pensionari botoșăneni au pensii mai mari. Încă o dată, realitatea îi contrazice pe cei care au minţit şi au încercat să-i manipuleze pe români, susţinând că actualul Guvern nu are bani pentru a-şi continua politica de majorare a pensiilor şi a salariilor. Nici Opoziţia şi nici preşedintele Iohannis nu au reușit să oprească majorarea valorii punctului de pensie și nici pe cea a indemnizației sociale, adică a pensiei minime, de la 640 de lei la 704 lei. Nici Opoziţia şi nici preşedintele Iohannis nu vor mai putea anula efectele acestei majorări, pentru că, în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale, acesta este un drept patrimonial câştigat, asupra căruia nu se mai poate interveni”, a declarat Marius Budăi.
De la nivelul lăsat de premierul Cioloș și până în prezent, în perioada guvernării PSD câștigul salarial mediu net pe economie, adică și pentru bugetari, dar și pentru privați, la un loc, a crescut cu 50%, iar punctul de pensie este de la 1 septembrie 2019 mai mare cu 45% față de 2016.
PSD este singurul partid care știe să conducă România și care a determinat de fiecare dată creșteri importante de venituri pentru toate categoriile sociale.
„Trebuie să continuăm această politică de creștere susținută a pensiilor pentru că sunt încă mulți pensionari care o duc greu și pe care trebuie să-i aducem în zona veniturilor decente. Decalajul dintre pensiile din România și cele din Uniunea Europeană este încă mare și dezaprob categoric discursul PNL și USR care sugerează că aceste majorări ar trebui oprite, pe motiv că nu ar mai fi bani de pensii. Este obligatoriu ca această creștere economică record a României să se facă simțită și în buzunarele românilor, fie ei angajați sau pensionari”, a subliniat deputatul PSD.
De asemenea, ministrul Muncii și Justiției Sociale a subliniat că în cazul în care PNL și USR vor ajunge la guvernare, vor elimina salariul minim, despre care susțin că provoacă haos în economie, vor amputa veniturile prin tăieri de salarii, ajutoare sociale, subvenții, vor bloca majorarea pensiilor. „În general PNL și USR vor tăia! PSD rămâne alături de România şi de fiecare român și va continua să respecte creșterile de venituri la care s-a angajat în fața cetățenilor!”
sursa: comunicat de presă PSD