Un bărbat din Botoșani s-a înecat într-un iaz în care a mers să facă baie. Tragedia s-a întâmplat joi după-amiază pe raza localității Rădenii Noi din comuna Frumușica, în iazul numit Nacu.
Bărbatul s-a băgat în apă să se scalde și nu a mai ieșit. Un martor a văzut toată scena de pe mal și a alertat autoritățile prin 112. La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri, poliție și ambulanță. Pompierii sunt cei care îl caută pe botoșăneanul dispărut. Vom reveni cu detalii!