O tânără de 21 de ani, din Botoșani, a fost bătută crunt de iubitul său, de 24 de ani.
Totul s-a întâmplat în Anglia, femeia trăind o adevărată traumă, timp de șase luni. Aceasta a plecat la muncă cu iubitul din Dorohoi, însă a fost bătută și sechestrată de acesta.
Fata a reușit să-și contacteze părinții, care au adus-o din Anglia, plină de vânătăi, iar aceștia au anunțat Poliția și au cerut sprijinul cadrelor medicale.
Tânăra a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, întrucât prezenta urme de lovituri la nivelul feței.
Poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz.
”In cursul zilei de ieri Poliția Municipiului Botoșani a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie de 42 de ani din municipiu, despre faptul că fiica sa, de 21 de ani, ar fi fost sechestrată si bătută de către concubinul acesteia, in perioada in care au stat impreuna in Anglia. S-a întocmit dosar penal pentru viol, lipsire de libertate, lovire sau alte violențe”, a declarat agentul Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani.