Un apreciat preot din județul Botoșani a trecut la cele veșnice. Este vorba despre părintele Iconom Stavrofor Costache Ceobanu, care a fost condus pe ultimul drum, duminică, 25 august.
Slujba de înmormântare a fost oficiată la Biserica cu Hramul „Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena” din Dorohoi de un sobor de preoți, alături de un reprezentant al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, P.C. Părinte Vicar Administrativ Marian Timofte.
Sute de credincioși au ținut să își ia rămas bun de la cel care de-a lungul timpului le-a fost duhovnic, prieten, ajutor în moment de cumpănă.
La Parohia Fundul Herții, părintele a avut prima sa parohie și misiune și a construit o casă parohială, la Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva din Dorohoi a consolidat biserica parohială (cu mari dificultăți datorită regimului de atunci) ce se păstrează până în zilele noastre sub aceeași formă. Totodată, acesta a fost protopop al Protopopiatului Dorohoi.
Cea mai mare realizare a Părintelui Costache a fost însă ctitoria Bisericii cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena” începută și terminată în timpul păstoririi sale.