Mai multe tronsoane de drumuri naționale vor fi asfaltate până la sfârșitul anului. La această dată, se fac reparații asfaltice pe suprafețe întinse pe DN 29C, Vârfu Câmpului. Lucrările sunt executate în regie proprie de Secția de Producție a DRDP Iași.
Potrivi șefului Secției Drumuri Naționale Botoșani, Viorel Zacrețchi, în zonă, mai exact de la Vf. Câmpului până la Siret, pe o suprafață de 23 km, se toarnă covor asfaltic într-un strat de 5 cm.
După ce se termină această lucrare, se va interveni pe drumul Hudești-Concești, unde se va turna covor asfaltic pe 5 km, după care se intervine pe Horodiștea-Rădăuți Prut, unde va fi turnat, de asemenea, covor asfaltic într-un strat.
”Lucrările se fac în regie proprie. Dacă timpul ne permite, vrem să intrăm și pe drumul Manoleasa- Ștefănești-Santa Mare, unde se va turna asfalt pe 46 de kilometri. După ce terminăm și acest drum, vor mai rămâne de asfaltat, din drumurile naționale, Botoșani-Ștefănești și Botoșani-Tg. Frumos, unde așteptăm licitațiile”, a declarat șeful SDN Botoșani, Viorel Zacrețchi.