Rezultatele preliminare în cazul plicului cu „Antrax” de la Botoșani au fost negative. Specialiștii din cadrul Institutului Matei Balș susțin, potrivit reprezentanților IPJ Botoșani, că produsul respectiv nu era Antrax.
Testarea preliminară a fost făcută de cei de la CBRN București.
Joi poliţiştii din cadrul IPJ Botoşani au fost sesizaţi de către un bărbat de 37 de ani, cu privire la faptul că, în cutia poştală de la domiciliul său, a indentificat un plic pe care ar fi fost aplicat un timbru de Lituania.
Apelantul a menţionat că a desfăcut plicul (după ce a intrat în locuinţă) şi a constatat că, în interior, se află o substanţă de culoare albă. De asemenea, tot în interiorul plicului se mai afla un fragment de hârtie pe care era scris „antrax”, precum şi îndemnul de a suna la 112.
Poliţiştii s-au deplasat la domiciliul apelantului şi au preluat plicul care a fost transportat, ulterior, la sediul IPJ Botoşani.
Solicitaţi în sprijin, specialişti ai ISU Botoşani şi ISU Suceava, Serviciul Chimic, Biologic şi Risc Nuclear (CBRN) au efectuat misiuni de decontaminare a zonei, atât la sediul Poliţiei Municipiului Botoşani, cât şi la locuinţa apelantului.
Iniţial, plicul a fost depozitat într-un birou care a fost sigilat de către lucrători din cadrul ISU Botoşani, Serviciul Chimic, Biologic şi Risc Nuclear (CBRN), aceştia efectuând şi decontaminarea zonei, atât la sediul Poliţiei Municipiului Botoşani, cât şi la locuinţa apelantului.
Ulterior, plicul a fost transportat de către lucrătorii din cadrul CBRN Bucureşti la institutul Matei Balş din municipiul Bucureşti în vederea efectuării unei analize de laborator care să stabilească natura substanţei.
Anchetă a polițiștilor botoșăneni după ameninţarea cu „antrax”. Persoanelor care au intrat în contact cu plicul li s-au recoltat probe biologice