Un băiat de 11 ani, din județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a fost mușcat de un șarpe. S-a întâmplat sâmbătă seară, când copilul, din comuna Pomârla, a plecat să aducă vaca care era la păscut pe un imaș din localitate.
La un moment dat, a văzut cum un șarpe a ieșit dintr-un tufiș și l-a mușcat în călcâiul piciorului drept.
Deși copilul avea adidasi în picioare, colții reptilei au străpuns materialul, ajungând la piele.
Speriat, băiatul a fugit spre casă țipând. Părinții au sunat imediat la 112 și au solicitat sprijinul cadrelor medicale. A fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul municipal Dorohoi.
Din fericire, papucii cu care era încălțat l-a salvat. Copilul a rămas internat la spital pentru tratament de specialitate.