“România trebuie condusă dintre oameni, împreună cu ei, alături de ei”, le-a spus Viorica Dăncilă delegaților de la Congres, care i-au acordat în unanimitate votul pentru candidatura la alegerile prezidențiale.
Congresul Partidului Social Democrat s-a desfășurat sâmbătă, 24 august 2019, la Palatul Parlamentului, în prezența a peste 1.100 de membri de partid. Toți delegații participanți la lucrările Congresului și-au declarat prin vot susținerea pentru Viorica Dăncilă în cursa pentru președinția României.
Președintele PSD și-a început discursul vorbind despre cei dragi și despre modul cum a pornit în viață, dintr-o familie de oameni simpli.
“Sunt un om plecat de jos, care a muncit, ca și voi, mulți ani în acest partid. Am pornit în viață cu aceleași premise cu care pleacă cei mai mulți tineri din România astăzi – dintr-o familie de oameni simpli, dintr-o localitate mică, fără privilegii. Am muncit mereu pentru lucrurile în care am crezut”.
Viorica Dăncilă a continuat prezentarea cu câteva dintre prioritățile proiectului său pentru țară: siguranță, ordine și lege, educație și sănătate pentru fiecare român, combaterea sărăciei, iar românii să fie respectați în Uniunea Europeană și în lume.
“Vreau o Românie în care nimeni nu trebuie să se teamă (…) Vreau ca niciun român să nu mai fie lăsat în urmă (…) Vreau o Românie respectată în Uniunea Europeană și în lume”, a declarat Viorica Dăncilă.
“Sunt singurul candidat care își asumă guvernarea țării, care are curajul și voința de a mișca lucrurile pentru români. Sunt mai puternică decât toți acești bărbați care nu fac altceva decât să țipe, de pe margine”, a declarat liderul PSD în aplauzele celor prezenți.
Invitat la Congresul PSD a fost și președintele Partidului Socialiștilor Europeni, Serghei Stanișev. Acesta a avut cuvinte de laudă pentru activitatea prim-ministrului Viorica Dăncilă, pentru reușitele din ultimul an și jumătate de când a preluat conducerea Guvernului. Totodată, i-a încurajat pe toți cei prezenți să continue să fie cu adevărat social-democrați, preocupați de oameni și să lupte pentru un trai mai bun pentru aceștia.
“Viorica Dăncilă și-a asumat conducerea partidului în momente dificile și a demonstrat că are curajul și capacitatea de a-i uni în jurul său pe membrii partidului și de a-și îndeplini promisiunile.În discursul său, Serghei Stanișev a afirmat faptul că marea familie a socialiștilor europeni are nevoie de un reprezentant social democrat al României și acest om este președintele Viorica Dăncilă.
În cadrul Congresului, a luat cuvântul președintele executiv al partidului, Eugen Teodorovici, care și-a reafirmat susținerea fermă pentru Viorica Dăncilă și a adus mulțumiri tuturor bugetarilor care lucrează din greu, cu sufletul, dar sunt jigniți de către cei din Opoziție. “Spre deosebire de acești absenți nepricepuți ai Dreptei care pot face mult rău românilor, Partidul Social Democrat are oameni harnici și pricepuți”.
Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a declarat că la alegerile din 10 noiembrie partidul, împreună cu Viorica Dăncilă, merg la victorie, dezvăluind despre candidatul PSD faptul că a reușit ceea ce mulți dintre liderii politici nu au realizat în 10-20 de ani. “Există un principiu de la care premierul Dăncilă nu a abdicat niciodată: acela de a rezolva mereu cu prioritate problemele oamenilor, după urgența și amploarea lor, nu după rațiuni politice”.
Imediat după terminarea Congresului, au fost înregistrate și primele semnături pentru susținerea candidatului PSD, Viorica Dăncilă, lansându-și, astfel, oficial campania de strângere de semnături pentru alegerile prezidențiale.
De asemenea, odată cu validarea candidatului PSD, a fost lansată și campania națională de consultare “Alături de fiecare român”. Delegații prezenți au fost invitați să fie cei care dau startul prin a completa chestionarele cu prioritățile pentru România. Astfel de chestionare vor ajunge la toți românii pentru a afla care sunt propunerile lor pentru viitorul președinte al țării.