Profesorul de religie din județul Botoșani, care a făcut credit pentru a-și duce elevii în excursie, a plecat să muncească în Spania. Vasile Postolachi a declarat, în cadrul unui interviu la Antena3, că a ales să meargă la o universitate din Spania, printr-un program Erasmus, pentru a strânge bani astfel încât să își ducă la bun sfârșit planurile pe care le are din toamnă.
Crescut în satul Bajura, profesorul Postolachi are în plan, printre altele, să ajute o școală din centrul-sudul Republicii Moldova, care a intrat în renovare, dar nu are suficiente fonduri.
„Sunt niște oameni și copii deosebiți și au nevoie de ajutorul nostru”, a spus profesorul, care vrea, de asemenea, să mai aducă elevi din Republica Moldova în excursie în România.