Candidatul USR Plus la președinția României, Dan Barna, a fost prezent, vineri, la Botoșani. Președintele USR s-a întâlnit cu membrii formațiunii politice, dar și cu susținătorii săi.
„Am început acest turneu din Moldova, am pornit din Buzău, am trecut prin toate județele, am ajuns acum la dumneavoastră, vin de la Suceava, și voi petrece această după-amiază și această a doua parte a zilei aici, la Botoșani. Am început cu Moldova pentru că Moldova este o zonă care a rămas, și mă refer aici la infrastructură, ruptă de România din toate direcțiile și lucrul acesta trebuie să se schimbe. Și am întâlnit oameni, în toate județele de până aici, care aveau o poveste comună, o poveste pe care am regăsit-o la fiecare județ în parte. Erau români care muncesc în străinătate, erau români care au venit acum, în august, acasă, să își vadă părinții și să își vadă copiii lăsați aici și sunt oameni care ne-au transmis toți același mesaj: s-ar întoarce în România dacă în România lucrurile ar începe să meargă bine și dacă în România ar exista încrederea că ar putea să își crească copiii”, a spus Dan Barna.
Lasa ma ca vin Barna si va da di toate. Taie tot ce se mai da si acum :pensii ,ajutoare, salarii .Niste habarnisti care n-au nici un program de guvernare.Au doar apucaturi naziste,promarfxiste. Kaghebiste. uitate la mutra lui de nzist sadea care impreuna fiul marelui hartist caramitru ( care a furat toti banii Te. Nat.) , abia asteapta puterea sa inceapa sa traga cu mitraliera in opozanti.
Întrebare simplă: ce-ai făcut tu, Barna, până acum pentru Moldova și Botoșani? Se vede de la o poștă că ,sforăiturile electorale” nu au nici o acoperie pentru simplul motiv că președintele nu este îndrituit să facă drumuri și poduri și să dezvolte România ; iar tu, Barna, nici nu te pricepi la așa ceva, însă te pricepi la gargară politică( asta-i drept).