Reprezentanţii Societății Ornitologice Române au menţionat că cel mai nordic cuib de barză numărat în 2019 se află în comuna Cotuşca, judeţul Botoşani, cel mai sudic în comuna Bujoru, judeţul Teleorman, cel mai estic la Sfântu Gheorghe, în judeţul Tulcea, iar cel mai vestic la Nădlac, în judeţul Arad.
Un record absolut în România, şapte pui de barză albă într-un cuib descoperit în satul Horodnic de Sus, judeţul Suceava.
SOR a încheiat numărătoarea berzelor albe din România cu un total de 3.206 cuiburi introduse cu ajutorul aplicaţiei „Uite, Barza!”, 2019 fiind anul cu cele mai multe cuiburi recenzate.
„Au fost înregistrate 3.206 cuiburi, dar numai 2.788 au fost validate. Pentru a valida un cuib, trebuie ca acesta să fie recenzat pe loc, nu din maşină. Ne-am trezit cu cuiburi aflate la 5 kilometri distanţă de locul unde fuseseră introduse, şi aşa am ajuns la cifra de 2.788 de cuiburi validate. Din acestea, multe au fost recenzate de două sau trei ori, de mai mulţi utilizatori. După ce am suprapus intrările dublate sau chiar triplate, am rămas cu un număr de 1.901 cuiburi. Din acestea, 1.105 cuiburi de barză sunt amplasate pe stâlpii de electricitate, iar 626 de cuiburi de pe stâlpi au cuib artificial montat de furnizorii de energie electrică din România. Ca număr de păsări, avem un total de 6.580 de păsări din care 3.044 sunt adulţi”, a explicat Ovidiu Bufnilă, responsabilul de comunicare SOR.