Consiliul Județean Botoșani primește lovitură după lovitură din partea firmelor care au câștigat licitații în județ. După ce una din firme a anunțat rezilierea contractului pentru modernizarea drumurilor Coțușca-Ghireni și Dimăcheni-Corlăteni, acum cele trei firme care au câștigat licitația de deszăpezire a drumurilor județean au renunțat și ele la contract.
Este vorba de firma Big Conf, care a câștigat deszăpezirea la bazele Botoșani și Săveni, firma Tehnic Asist, care avea lucrări pe baza Dorohoi și Cornell s Floor SRL care lucra pe baza Trușești. Contractele multianule au fost semnate de cele trei firme în anul 2017 și au avut o valoare de 34 milioane lei.
Drept urmare, Consiliul Județean, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, va fi nevoit să organizeze o nouă licitație pentru deszăpezirea drumurilor județene.
Dorin Birta, președintele interimar al Consiliului Județean, a declarat că reprezentanții celor trei firme invocă în cererile de reziliere valoarea mică a contractului, având în vedere creșterea salariului minim pe economie și creșterea prețului combustibilului.
”Firmele care aveau contract pe deszăpezire au trimis cerere de reziliere a contractelor, motivând creșterea prețului la combustibil, însă, din punctul meu de vedere, litrul de motorină în 2019 este aproximativ cât era în anul 2017 și, bineînțeles, invocă creșterea salariului minim în construcții. DJDP va analiza rapid această situație și vom vedea juridic în ce condiții se pot rezilia contractele și vom scoate cât mai rapid la licitație. Vom pune condiția de a asigura pe noiembrie și decembrie deszăpezirea. Trebuie neapărat o modificare legislativă ca odată adjudecat un contract să fie dus până la capăt. Nu vreau să intru în polemică cu firmele care au câștigat licitația, dar ar trebui să se pună ordine în legea achizițiilor și firmele care încearcă să pună piedici să fie trase la răspundere”, a menționat Dorin Birta.
Domnule „presedinte” de Consiliu Judetean va aduc la cunostinta urmatoarele:
1. Legea achizitiilor publice este foarte bine „pusa in ordine”, problema fiind la cei care o aplica pentru ca nu o cunosc sau se fac ca nu o cunosc. Astfel daca un prestator de servicii, cum avem in cazul de fata, nu isi respecta obligatiile asumate in contract se intocmeste in mod obligatoriu document constatator cu prejudicii(negativ). In cazul acesta operatorul economic nu va mai putea participa la licitatii timp de 2 ani. In plus acesta a constituit o garantie de buna executie care va putea sa fie executata de catre autoritatea contractanta.
2. Operatorii economici nu au dreptul sa invoce fluctuatia pretului motorinei daca nu a fost prevazuta in licitatie posibilitatea actualizarii pretului. Ar fi trebuit sa aiba in vedere cresterea pretului operatorul economic in momentul in care a realizat oferta financiara. Este foarte simplu – te uiti pe o statistica cu cresterea medie a pretului motorinei in ultimii 10 ani si astfel iti poti calcula o marja.
3. Daca operatorul invoca cresteri salariale ca urmare a modificarilor legislative atunci conform instructiunilor ANAP preturile pot fi actualizate doar prin majorarea cu diferenta de pret pentru manopera.
Sunt foarte curios daca veti publica comentariul.