Un copilaş, în vârstă de un an şi două luni, a ajuns la spital după ce s-a ars încercând să se sprijine cu mâna de o plită încinsă.
Incidentul s-a petrecut într-o familie din localitatea Dracșani. Copilul se juca afară, fiind lăsat în grija unei mătuşi care cocea legume pe o plită scoasă în curte.
Într-un moment de neatenție al femeii, care intrase până în casă, copilul a vrut să se sprijine de plita încinsă și s-a ars la mâna dreaptă. A început să plângă puternic, iar femeia a venit într-un suflet afară, găsindu-l cu mâna arsă. A sunat, disperată, la 112, iar la faţa locului a ajuns un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) care i-a acordat copilului primul ajutor, după care l-a transportat la spital.
Medicii l-au diagnosticat pe copil cu arsuri de gradul II pe aproximativ 2% din suprafaţa corpului. Micuțul a primit îngrijirile medicale necesare.