Bătaie ca-n Vestul Sălbatic într-o comună din Botoșani. Patru tineri și-au împărțit pumni în timpul unei petreceri, din comuna Vorniceni, în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Inițial, între doi tineri, de 18 și 29 de ani, a început un scandal, pe fondul consumului de alcool, dar și a unor neînțelegeri mai vechi.
Tânărul de 29 de ani a scos un pistol cu bile, pe care îl avea asupra lui și a tras asupra celui cu care avea conflictul, fragmente din proiectil lovindu-l în cap și față.
La rândul său, tânărul de 18 ani a luat un cuțit și și-a atacat adversarul, lovindu-l în zona gâtului și în spate. Alți doi tineri, de 24 și 27 de ani, au sărit în sprijinul celui de 29 de ani.
Martorii au reușit să-i despartă și au sunat la 112. Mai multe echipaje de poliție și ambulanță a ajuns la locul respectiv.
Răniții au fost duși la spital, unde au primit îngrijiri medicale. Polițiștii au demarat cercetări în acest caz.