Unul dintre cei mai valoroși actori români al secolului XXI, Vlad Ivanov, a primit, vineri, titlul de Cetățean de onoare al municipiului Botoșani. Distincția i-a fost conferită actorului, născut în Botoșani, în cadrul unei ședințe festive de Consiliu Local.
La eveniment a participat și criticul de film Irina Margareta Nistor, mama actorului, foști profesori, dar și reprezentanți ai comunității rușilor lipoveni din județul Botoșani.
Titlul de cetățean de onoare i-a fost acordat lui Vlad Ivanov pentru promovarea municipiului Botoșani pe plan național și internațional.
”Sunt copleşit de emoţii şi de respectul şi de recunoştinţa pe care mi le arătaţi. Vă mulţumesc că sunteţi prezenţi aici. Sunt mândru că sunt botoşănean şi asta simt în fiecare clipă, şi atunci când sunt plecat din ţară, şi atunci când sunt la Bucureşti, şi atunci când mă întorc acasă și reiau traseul copilăriei şi adolescenţei mele petrecute aici. (…) Acest titlu conferit de oficialități înseamnă foarte mult pentru mine, înseamnă o mare onoare şi sper din suflet să pot să îl duc cu mândrie şi respect mai departe. Acest titlu nu înseamnă doar persoana mea, acest titlul câte o parte din fiecare sunteți dvs. , cei cărora trebuie să le mulțumesc că m-au făcut să fiua astăzi cine sunt și să ajung în fața dvs. plin de emoții și cu lacrimi în ochi„, a spus Vlad Ivanov, care le-a mulțumit foștilor dascăli, dar și părinților pentru educația dată.
Vlad Ivanov s-a născut în anul 1969, la Botoșani, într-o familie de lipoveni.
A absolvit Academia de Teatru şi Film din Bucureşti. A jucat roluri principale în producţii premiate la cele mai mari festivaluri din lume, printre care: „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, deţinător al unui Palme d’Or, „Poliţist, adjectiv“, „Concertul“ sau „Principii de viaţă“.
A obţinut Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar acordat de Asociaţia criticilor de film din Los Angeles pentru „4,3,2“, Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol secundar, pentru „Un duel“ şi Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol principal pentru „Omul cel bun din Seciuan”, Premiul Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru filmul „Poliţist, adjectiv“.