Un nou accident produs în județul Botoșani de un minor de 16 ani. Luni, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 1 Botoşani au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe raza localităţii Curteşti a avut loc un accident rutier .
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că la aceeaşi dată, un tânăr de 16 ani, din localitatea Costeşti, a sustras din curtea locuinţei autoturismul aparţinând mamei sale, pe care l-a condus până în localitatea Hudum. Ulterior, la efectuarea manevrei de întoarcere, a pierdut controlul asupra direcţie de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu şanţul de pe marginea drumului.
Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat .
Totodată, cu ocazia verificărilor, a rezultat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducere fără permis.
Duminică, un accident produs de un puști de 16 ani a avut loc și la Albești.