Șocant! Tânăr de 19 ani, din Botoșani, înjunghiat în zona inghinală de un amic. A ajuns la spital

barbat targa, stiri, botosani, ambulanta, upuUn nou caz șocant în județul Botoșani. Un tânăr de 19 ani a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat în zona inghinală de un amic. Incidentul a avut loc duminică, în localitatea Tudora, la ieșirea dintr-un bar. Tânărul de 19 ani a consumat băuturi alcoolice cu un prieten de 37 de ani, iar la un moment dat, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, bărbatul mai în vârstă nu a stat prea mult pe gânduri, a scos un cuțit și și-a înjunghiat prietenul de pahar.

Cu o hemoragie puternică, victima a sunat la 112, la fața locului fiind direcționat un echipaj cu medic. După ce a fost stabilizat, bărbatul a fost transportat la spital și internat în cadrul secţiei de chrurgie generală a Spitalului Judeţean.

Și oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz.

”A fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe, iar în urma cercetărilor ce vor fi efectuate se vor dispune măsuri”, a declarat Maria Carp, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *